Însemnări aforistice

 

1.   Dedicație. Oamenilor, care dintr-o neînțeleasă neglijență mă lasă încă să trăiesc.

 

2.   Cu patima surdinei. Să opunem speranței sălbatice o disperare decentă.

 

3.   Riscul universalității. Numai omul se poate depăși în toate sensurile. Devansîndu-și animalitatea inventează bestia.

 

4.   Azurul? Toleranța beznei la lumină.

 

5.   Drămuire. Dacă n-ai destul respect, nu-l irosi cu tine.

 

6.   Căldura necesară. Aforismul e polemic, nu suportă răceala adevărurilor.

 

7.   Sechele. Viața cicatrizează în cele din urmă. În amintiri.

 

8.   Tonul face muzica. Între rafinament și perversitate e doar o mică diferență de accent. Moral.

 

9.   Viața în diluție maximă – trăiește-ți clipa!

 

10.               Defectele. Sarea și piperul – condimentele necesare pentru a înghiți o persoană plină de virtuți.

 

11.               Fabulă fiziologică. Stomacul e silit să mistuie doar ce îngăduie gîtlejul.

 

12.               Corolar. Cine nu știe să dărîme nu are vocație de constructor, e cel mult restaurator.

 

13.               Cînd scopul scuză mijloacele, se acuză pe sine.

 

14.               Indicație de regie. În sacrificiu, obiectivul focalizează pe înălțimea și zveltețea fumului, nu pe mormanul de cadavre.

 

15.               Există vremuri în care fericirea e închipuită atît de meschim încît e mai cinstit să te lepezi de ea.

 

16.               Certificat de deces. Un suflet care a dobîndit imunitate la toate bolile e deja mort.

 

17.               Omul - o cochetărie a naturii.

 

18.               Pudicitate feministă. Contrar uzanței, urzindu-și coconul de fard, femeia sustrage privirilor indiscrete nu creșterea riscată a aripilor, ci descotorosirea de virtualitatea lor supărătoare.

 

19.               Înlesnire. Să ne bucurăm cît fericirea rămîne încă un privilegiu și nu o datorie.

 

20.               Contra-zicere. Capul plecat sabia nu-l taie, ci armele de sinucidere în masă.

 

21.               Ideal obstretic. Zămislirea genială fără chinurile facerii.

 

22.               Arta crează drepturi mai largi și mai temeinice ca orice revoluție.

 

23.               Identitate. Meșteșugarul, cît de virtuos, se cunoaște după faptul că nu are nevoie de inspirație.

 

24.               Fiul. Cel ce mereu își naște tatăl de cenușă.

 

25.               Posesorul e legat de obiect prin drepturi și îndatoriri, proprietarul prin capriciu și abuz.

 

26.               O virtute rămîne remarcabilă cînd reușește să nu se facă remarcată.

 

27.               Norocul - șansa de a ajusta favorabil circumstanțele cele mai adverse.

 

28.               Imunitate pe dos. Un suflet sănătos își cultivă cu fiecare boală sensibilitatea pentru toate celelalte, ca și apetitul pentru complicațiile primei.

 

29.               Absurdul - abuzul inteligenței în numele prostiei.

 

30.               Exponențială. Înțeleptul ridică spiritul la puterea tuturor dezamăgirilor.

 

31.               Altitudine spirituală. Pentru cine n-a pășit niciodată deasupra lor, seninul rămîne echivalent absenței norilor.

 

32.               Aviz amatorilor. Principiile pun ipotecă pe viață.

 

33.               Încă o înclinație recuperată. Cea mai mare parte a omenirii e formată din sinucigași plătiți.

 

34.               Monstruoasa coaliție. Solidaritatea dintre victimă și călău.

 

35.               Schimbare de direcție. Explicația ne împacă cu efectele asumuțindu-ne asupra presupuselor cauze.

 

36.               Deșert vegetal. Pe ruinele pasiunii fiziologia triumfă într-un extaz buruienos.

 

37.               Tîlcul justificării rămîne lipsa oricărui temei.

 

38.               Þinută profetică. Pentru conștiința sinucigașului cu simbrie cravata e deocamdată o sugestie vestimentară neînțeleasă.

 

39.               Cînd fructele sînt coapte. În soluția existențială suprasaturată, inspirația e punctul de concentrare necesar și suficient pentru a declanșa cristalizarea.

 

40.               Transfer. Dacă răul e necesar, istoria rămîne totuși absurdă.

 

41.               Învingătorul cel învins. Înțelepciunea e demnitatea învinsului dacă trudește să fie superior destinului său.

 

42.               Căile libertății. Singura libertate cu adevărat instructivă e aceea de a te constrînge.

 

43.               Irecuperabil. Nici un țel nu e suficient de înalt pentru a recupera josnicia mijloacelor.

 

44.               O știu meteorologii. Cînd lucrurile își pierd aura nimeni nu poate prezice dacă ea se va întoarce ca binefăcătoare ploaie sau ca potop distugător.

 

45.               Cel mai adesea morala creștină își realizează valorile nu în faptă, ci în remușcare. Pare că nu purtarea ar fi creștinească, ci doar cugetul menit vinovăției.

 

46.               Contaminare. Epigonul face viroza maestrului.

 

47.               Ideologia dictatorului. Cît timp nu i-a exterminat definitiv, orice tiran își va găsi justificarea stăpînirii în ocrotirea supușilor.

 

48.               Nu hotărît veleitarismului. Nu avem un drept la fericire, încercăm doar să-i facem față în smerenie.

 

49.               Curajul absolut. Să trăiești în deplină incertitudine.

 

50.               O datorie anterior asumată mă obligă să revendic această libertate.

 

51.               Cea din urmă mare diviziune a muncii. Arta se desparte de meșteșug făurind podoaba sufletului.

 

52.               Propunere de amendament la legea vocației. Chemarea să nu acopere glasul omeniei.

 

53.               Pe alese. Unei fericiri șubrede îi prefer o nefericire robustă.

 

54.               A trăi cu adevărat civilizat înseamnă a trăi impasul civilizației.

 

55.               Confesiunea. Autodiagnostic complicitar.

 

56.               Un om hotărît revendică o singură libertate - aceea de a risca responsabil.

 

57.               Precedentul odios al istoriei - necesitatea sacrificiilor neconsimțite.

 

58.               Un sentiment dezmărginește orizontul.

 

59.               Trîndavului. Mulțumește-te cu odihna veșnică.

 

60.               Nu dispera, în oricare din întîmplările vieții poate țîșni dureros fericirea de a fi om.

 

61.               Oricine s-a lecuit de ambiția fericirii poate gusta convalescența bucuriilor.

 

62.               Consumismul - privilegiul stăpînului cu vocație de rob.

 

63.               Superficialitatea are totdeauna apărătorii cei mai fanatici.

 

64.               Apologeții societății de consum - teoreticienii moftului.

 

65.               Între conștient și conștiincios, iresponsabilitatea zeloasă a săpat o prăpastie de inconștiență.

 

66.               Ipostază. Singuraticii adoptă solidaritatea doar sub forma complicității.

 

67.               Oxigen spiritual. O atmosferă respirabilă lasă materia să se avînte, consumîndu-se-n aureole.

 

68.               Înlesnire. Nici un destin nu este atît de crud încît să nu-ți permită fructificarea ideii de superioritate asupra sa.

 

69.               Sînt locuri de unde 'prietenii' se iau ca păduchii.

 

70.               Comedia umană. În tragedia istoriei oamenii își joacă de minune propriile drame.

 

71.               Singuraticul nu știe, refuză sau nu poate deprinde viciile care l-ar face cu siguranță sociabil.

 

72.               Efortul e orgoliul modestiei.

 

73.               M-ar plictisi să fiu plictisit.

 

74.               Frumusețea descătușază apele sufletului legate de vitregiile sorții.

 

75.               Cultul strămoșilor. Fiecare generație se bucură să capete învățătură repetînd invariabil greșelile înaintașilor.

 

76.               Aforismul - tremurul adevărului orientîndu-se după valoare.

 

77.               Ca om de lume dăruia cu mărinimie din plictiseala sa celorlalți.

 

78.               Jocuri de societate - plictiseală cu lustru.

 

79.               Omul e măsura tuturor lucurilor, chiar atunci cînd n-are nici o măsură.

 

80.               Vanitatea neîncercată de ambiția modestiei e încă una prea modestă.

 

81.               Invitație la glorie. Coboară - să te înălțăm. Pe cruce.

 

82.               Acreala aguridei deplînge statura vulpilor.

 

83.               În lumea grijilor, cele mici le devoră pe cele mari.

 

84.               Valoarea. Nu ea să-mi fie scut, ci eu să-i fiu spadă.

 

85.               Arta e sanatoriul unde valorile se întremează după suferințele lumești.

 

86.               La marginea iluziei răsare creația.

 

87.               Și muntele se coborî la picioarele lui Mahomed... sub formă de mîl.

 

88.               Decepția, modul negativ în care se insinuează datoria.

 

89.               În sfîrșit mi-am găsit speranța. Îmi vor reproșa oare că e 'căutată'?

 

90.               Nu sînt atît de nechibzuit încît să ador prudența.

 

91.               Înainte de a tîndăli în fața alternativei - a fi sau a nu fi fericit, trebuie să dai un răspuns ferm întrebării: sînt oare vrednic de a fi om? Această întrebare, poate fără răspuns, anulează valoarea hipnotică a celei dintîi, făcînd opoziția de-a dreptul nesemnifictivă.

 

92.               La școala umilinței pînă și vanitatea se călește.

 

93.               Modestia revelată - clipa în care orgoliul stă în cumpănă cu umilința.

 

94.               Anumite deficiențe fizice sînt de-a dreptul carențe morale.

 

95.               Program moral privind estetica lumii: o umilință senină năzuită responsabil.

 

96.               Trăirea libertății? Sentimentul onest al riscului.

 

97.               Fericirea igienică sterilizează viața.

 

98.               Îndrăzneala e libertatea în exercițiu.

 

99.               Orgoliul are pretenția că modestia este încă un drept al ei: acela de a-și declara surdina concrescută.

 

100.            Răzbunîndu-se cu mîini străine, lașii ar fi fericiți să se și bucure impenitenți cu sufletul altora.

 

101.            Palmele morale se dau cu mănuși... de protecție. Să nu te murdărești.

 

102.            Modestia din fire este cel mai adesea doar echivalentul lenei de a fi.

 

103.            Vanitatea va căuta să se îngenuncheze pe sine dacă va fi convinsă că-și manifestă astfel libertatea.

 

104.            Paradoxul testează calitatea creației.

 

105.            Numai pasiunile moarte se nasc complet echipate.

 

106.            Cu modestia nu e cazul să te mai mîndrești.

 

107.            Dramele sînt tragedia valorilor.

 

108.            Clamoroasa dramă a intelectualității. Să ni se dea libertatea de a ne supune!

 

109.            Modestia veritabilă constă în lupta permanentă de a-ți struni vanitatea.

 

110.            Teatru absurd. Tragedia noastră e comedia acestei vieți.

 

111.            Doar zeii pot fi imorali cu tot firescul.

 

112.            Ostentativ afișată, modestia maschează doar teama de inferioritatea comparației cu cei valoroși.

 

113.            Întîi optezi, apoi oftezi.

 

114.            Măgarul: sînt un privilegiat al poverilor!

 

115.            Decența obligă spiritul să se manifeste superlativ prin economia de materie.

 

116.            Subînțeles, adică supraînțeles.

 

117.            Cabotin. Clovnul întristat s-a înrăit.

 

118.            Umor. Indignare bine temperată.

 

119.            O lume schiloadă în cîrje aforistice.

 

120.            Modestia - truda de a-ți face tolerată superioritatea.

 

121.            Umoristul. Cloșcă veselă pe ouăle tristeții.

 

122.            În atelierul artistului se recondiționează valorile.

 

123.            În absența soarelui se orienta prin fulgerări aforistice.

 

124.            Modestia - ultima fracțiune obținută la rafinarea vanității.

 

125.            Omul? O bănuială militantă.

 

126.            Veșnicia bună e înlăuntrul clipei.

 

127.            Cînd nu ucid din nepăsare, ucid cu nepăsarea.

 

128.            N-au cum să-mi ia puterea acestor slăbiciuni.

 

129.            Diplomatul - un fanatic al compromisului.

 

130.            Democrația? Ispita aristocrației declarată drept inalienabil al oricui.

 

131.            Nelegiuiri legale, crime în lege, în legea lor.

 

132.            Civilizația se pricepe de minune să ne organizeze timpul...

133.            pe care ni-l fură.

 

134.            Viclenia - abdicarea inteligenței.

 

135.            Prea mult dispreț ridică prețul.

 

136.            Trecutul, prezentul, viitorul. Groaza, mînia, spaima.

 

137.            Economistul - cărpănosul universului.

 

138.            Eticheta? Sclifoseală consacrată.

 

139.            Derută. Aștepta să fie reetichetat.

 

140.            Prosperitatea este un fel de fericire... canceroasă.

 

141.            Valorile. Ispite ce se cer ocrotite.

 

142.            Omul - acest zeu derizoriu.

 

143.            Lumea este omul. O demascare plină de duioșie.

 

144.            Prestigiul? Cota invidiei.

 

145.            Răscumpărarea morală a sclaviei: nu te puteai vinde.

 

146.            Am toată înțelegerea pentru tirani, altfel nu i-aș putea urî pe măsură.

 

147.            Visurile omenirii... cîte insomnii...

 

148.            De cînd ocupa tot felul de demnități nu-l mai preocupa demnitatea.

 

149.            Cea mai durabilă modă? Aceea a modei.

 

150.            Umorul? Ispășire.

 

151.            Poeziei. Lamentarea să-i fie generoasă.

 

152.            Deziderat minor. O campanie politică animată de dezinterese majore.

 

153.            Alte timpuri - aceleași vremuri.

 

154.            Nimic nu va răscumpăra vreodată datoria de a trăi.

 

155.            Prietenul anevoie se cunoaște.

 

156.            Nu vreau să mă deosebesc, m-aș mulțumi ca toți să-mi semene.

 

157.            Atît poate răbda omul: o viață.

 

158.            Cea din urmă speranța, cea mai deznădăjduită. Omenirea se poate salva într-o clipă - probabil în chiar clipa nimicirii sale.

 

159.            Ceea ce mă înspăimîntă nu e teroarea că omenirea va pieri, ci groaza că a putut dăinui astfel și numai astfel.

 

160.            Boala ontologică. Aș ofensa-o de nu m-aș strădui s-o înfrunt mereu cu toată prospețimea sănătății.

 

161.            Iluzia competenței. Că virtuozitatea mijloacelo ar putea salva mîrșăvia scopurilor.

 

162.            Eroism. Să-ți meriți faptele.

 

163.            Poemul. Întîi de toate gustul sîmburelui e tăria, ca bucuria roditoare înlemnită în durere.

 

164.            Toată măreția omului stă în grațioasa osteneală cu care își suportă nimicnicia.

 

165.            Plictiseala - modul meu de a nu agrea divertismentul.

 

166.            Poezia - supremul argument ontologic.

 

167.            Virilitatea răzbună vulgaritatea bărbăției.

 

168.            Suferința nu dă drepturi, crează însă obligații.

 

169.            Modestia e doar prisosul de știință, simțire și fantezie cu care nu mai forțăm porțile succesului.

 

170.            Doriți să mă cunoașteți? Permiteți-mi să-mi reglez transparența.

 

171.            Basorelief - tristețea că nimic nu se smulge pe de-a-ntregul platitudinii generale.

 

172.            Politica? Arta de a compromite idealurile omenirii.

 

173.            S-a realizat deja: nonexistența pașnică.

 

174.            Punctul forte al oricărei etici este să convertească libertatea din capriciu în datorie.

 

175.            În cuvîntul om esențiale sînt totdeauna ghilimelele - subînțelese.

 

176.            Paradoxuri - adevăruri pătimașe.

 

177.            Noua ordine se perimează curînd din mania vechilor mijloace.

 

178.            Cu cîtă ușurință ne amăgim mereu că a nu face nimic înseamnă a ne păstra încă virgini pentru cine știe ce făptuire eroică.

 

179.            Sîntem serviți destinului împachetați în istorie.

 

180.            Scrupul. Nu mai interzice zborul dacă tot ai retezat aripile.

 

181.            Insuficient de îndrăzneț pentru a-și numi modestia teamă.

 

182.            Plăcerile devin vicii cînd te înspăimîntă viața fără ele.

 

183.            Minunății fără de oameni minunați.

 

184.            Își făurea un destin modestind la soarta lumii.

 

185.            Viciile celebrităților nu transferă celor ce le adoptă și celebritatea.

 

186.            Înțelepciunea - dulceața amărăciunii.

 

187.            Abia îndoiala arată cît de grele sînt fructele cunoașterii.

 

188.            Viață și artă. Magmă bucșită cu efemere pietre prețioase.

 

189.            Aforismul? Morală însuflețită poetic.

 

190.            La urma urmei, n-ar fi exclus ca norocul să fie un dar al voinței.

 

191.            Prelungește datoria dincolo de imposibilitate, din orice deziluzie mai stoarce-o nostalgie.

 

192.            Șansele mimetismului. Te aștepți ca în preajma marilor bolnavi ai sufletului să se dezlănțuie epidemii. Și-ntr-adevăr, contacții etalează întreg sindromul, dar boala - peste măsură bănuitoare - nu se instalează.

 

193.            Savoarea glumei ține de o anume subtilitate, ca răcoarea apei de adîncimea fîntînii.

 

194.            Șanse minime. În fața spiritului caustic, o vorbă de duh trebuie să se ofere, paradoxal, ca pretext de cristalizare.

 

195.            Așa s-a călit oțelul. Pe nicovala sufletului, gîndul bătut de tropotul ispitelor, repezit arar, spadă de foc, prin inimă.

 

196.            Metafora - alint semantic.

 

197.            Bravură. Își bătea joc de viața sa în 'interesul omenirii'.

 

198.            O lege a simetriei șchioape a inventat și cărpănoșii spiritului - eclecticii.

 

199.            Am mare încredere în cuvinte. Doar ele pot genera multe puncte ferme de... suspensie.

 

200.            Competența? Darul de a-ți munci harul.

 

201.            Limbajul simțirii axiologice resuscită religiozitatea difuză a arhaismului.

 

202.            Ca două oglinzi față-n față, bucuria și suferința: egale oneste - infinit coruptibile.

 

203.            Mania harului. Chiar și cele mai inumane suferințe devin, cînd nu bănuim în spatele lor chipul și mîna perfidă a omului, prilej de alinare și extaz, de jubilare și mîndrie, de bărbătească încercare.

 

204.            Importanța este forța spontană de ascensiune internă - echivalentă portanței fizice - a făpturilor lumii. Orice utilitate, ca un givraj pe aripi de fluture, amenință însă să văduvească cerul lăuntric de încă un zbor.

 

205.            Cine ar fi dispus să creadă că toată amărăciunea oceanului s-a adunat doar din dulcele plîns al izvoarelor?

 

206.            Sănătatea este șansa de a putea iubi sufletul din tot trupul.

 

207.            Îmi caut cu grijă cuvintele să-mi lămuresc norocul - spaima de a născoci curajului motive.

 

208.            Elita elitelor: singurătatea.

 

209.            A invoca progresul social nu e decît ultima strategie la modă pentru a justifica mîrșăvia profitorilor de totdeauna.

 

210.            Tao. Calea-i și țintă, menirea și noimă, mersul - ajungere.

 

211.            Absurditatea are soluții - arta nu face decît să antologheze varietatea lor.

 

212.            'Adevărul umblă cu capul spart' și minciuna se vaită că o doare.

213.            Nu-ți poți agonisi libertatea chivernisindu-te cu mărunțișul libertăților.

 

214.            Un ciripit - discurs asupra dinamicii tăcerii.

 

 

215.            Sînt pentru o morală a cantității, căci nimic nu contează mai mult în viață decît suma - niciodată completă pînă la moarte - a paradiselor pierdute.

 

216.            Cel mai adesea competența este doar știință fără conștiință.

 

217.            Știu totul. Ce dureros de palpitant rămîne abia de-acuma restul.

 

218.            Duioșie. Eliberat de tristețea țelurilor, ce dezinvolt înflorește inutilitatea!

 

219.            Rînduiala trîndăviei își atinge stadiul superlativ în etichetă.

 

220.            Poetul asudă lacrimi.

 

221.            O etică imposibilă sublimează într-o ontologie lirică.

 

222.            Capriciul - uvertura la orgoliu.

 

223.            Adesea cinismul nu este decît refuzul acceptării capitularde a fățărniciei axiologice.

 

224.            Speranță exasperată. Măcar complicitatea să nu devină o instituție.

 

225.            Nostalgia? Însuflețitorul farmec al regretelor.

 

226.            Doar așa am cunoscut mila - tandrețe înspăimîntată.

 

227.            Timpul n-ar trebui măsurat, e de-ajuns să-l îmbogățești.

 

228.            Narcisism liric. Să te iubești pînă la confuzia cu lumea.

 

229.            Refuzul promiscuității. Doar arta statornicește statutul sever al solidarității însinguraților.

 

230.            Cariera? Ratificarea morală a parvenitismului.

 

231.            Cît de limpede, altfel strecoară lacrima lumina.

 

232.            Efortul - bucuria de a plînge cu tot trupul.

 

233.            Sănătatea - trup și suflet, rampa de lansare spre extaz.

 

234.            Asceza veritabilă e doar un exercițiu de îmbogățire a registrelor voluptății.

 

235.            În cele din urmă, o filosofie care nu vizează problema sacrului nu prea-și merită numele.

 

236.            Nu accepta iluzia - forțeaz-o.

 

237.            Orice evanghelie nu e decît un scurt preludiu la apocalipsă.

 

238.            Program decent: sacrificiul anonim neinstituționalizabil.

 

239.            Gravitatea jocului. Pentru fiecare lucru generozitatea unei lacrimi.

 

240.            Poate că singura faptă cu adevărat morală rămîne minunea.

 

241.            Cu un pic de răbdare rațiunea poate fi încorporată oricărui delir.

 

242.            Pentru unii luciditatea servește și mîndriei de a-și descoperi și urma pasiunea.

 

243.            Emoția se disciplinează pînă la urmă și ea în jurul faptelor spiritului.

 

244.            Biciul lui Dumnezeu - cînd alergi destul mînat de el - se despletește-n gingășii.

 

245.            Uitarea verifică mereu intensitatea trăirii.

 

246.            Regretul lașului: că n-are nici măcar curajul de a fi mîrșav.

 

247.            Numim economie riguroasa organizare a risipei.

 

248.            Invidie. Forma admirativă a neputinței mîniei.

 

249.            Scriu cu speranța că niciodată nu voi ști de ce o fac.

 

250.            Iubire, ai spus destinului ce lenevea în mine: atacă!

 

251.            Cîteodată ne amăgim cu eroismul aproape poetic de a ne cufunda printr-un refuz viril în proza vieții.

 

252.            Nu cumva norocul e doar întîmplarea ce precipită neașteptat destinul?

 

253.            Această spumă buimacă în care lira-și sparge valul de digul nepăsării.

 

254.            Studii umanistice. Încerc fără prea mare succes să discern acel ideal care-i îndeamnă pe oameni să-și bată joc cu atîta aplomb de ei înșiși.

 

255.            Și dintr-o dată destins - toată această încordare zvîrlindu-ți sufletul afară, pomană lumii, decor, decorație.

 

256.            Nuanțe totdeauna majore. Evlavie și neputință.

 

257.            Metafizica lui Heidegger se rezumă la un auster angajament liric în trăirea Ființei.

 

258.            Considerația pe care ne-o acordă viața: brutale reconsiderări.

 

259.            Poate că moartea nu este decît infinitul devenit voluptuos al durerii.

 

260.            Riduri. În duritatea mea aceste gingășii sapă atent și alte mîngîieri mă vor citi - orbește.

 

261.            Amintirea trebuie corelată cu prezentul intensificator. Trecutul nu e conservat și depozitat ca un posibil surogat al trăirii în vremuri de penurie, ci trăirea prezentă, cu energia și aviditatea ei, ne deschide drumul spre un trecut arhaic, esențial ce ne întîmpină purtînd pe frunte semn una din isprăvile noastre întemeietoare.

 

262.            Nu mă pot înspăimînta în fața contingenței morții, ea face oricum parte din destinul candorii mele.

 

263.            Durerea e rădăcina purității, a prospețimii lumii - flacăra ei: blîndețea.

 

264.            Acțiunea gratuită, generozitatea de a te abandona lipsei de sens este contemporană cu capacitatea spontană de a dărui un rost simplu, direct, oarecum ad-hoc lucrurilor. Simultan cu bătăile inimii.

 

265.            Amintirea poate fi și credința rodind în solul mai vechi decît lumea.

 

266.            Tăcerea este substanța dialogului autentic cu Ființa.

 

267.            Hărăzirea - învestire cu demnitatea unei speranțe.

 

268.            Sufetul meu nu este decît un instrument cu ajutorul căruia mă înduioșez metafizic de condiția umană.

 

269.            Poezia se ridică, arbore de cuvinte, în marginea destinului - umbră de tăcere în calea drumețului istovit.

 

270.            Poetul încheie, mîntuie o lume. Făcînd posibile și necesare altele, el dă curs devenirii.

 

271.            Răstălmăcire. Non omnias moriar... cred că a fost doar o ironie cu subînțelesul: numai ceea ce cu adevărat trăiește.

 

272.            Lumea ca ispită. Făcînd lumea, creatorul a ținut să ne insufle trăirea creației - să ne îndumnezeiască.

 

273.            Respect speranța ca sămînță a deznădejdii.

 

274.            Din zațul amărăciunii prepara un borș pe cinste.

 

275.            Fericirea e de fapt modul moral al disperării.

 

276.            Prea adesea ne amăgim a crede că a adera prostește la un mit înseamnă a fi conștient.

 

277.            Miracolul economic e de-un prozaism supărător. El sărăcește neîngăduit lumea omului - reduce copilăria la infantilism.

 

278.            Să fii actor - ce optimism!

 

279.            Programul sensibilității - trăirile mele să răscumpere eșecul lumilor.

 

280.            Proprietatea nu este decît asuprirea sadică a bietelor obiecte izvorîtă din impotența de a stabili relații firești de colaborare cu ele.

 

281.            Întocmea genealogii celebre meschinelor vicii burgheze.

 

282.            Veșnicia - ecoul surd, abia ghicit, la implozia efemerului.

 

283.            Realitatea - hodorogitul leagăn al închipuirii.

 

284.            Eleganța e formată din suma virtuților anemiate cochet pînă la simpla aparență.

 

285.            Cînd organismul social își dezgolește și își expune cu ostentație anatomia economică, nu mai poate fi vorba de realitatea nudă, ci de una vădit obscenă.

 

286.            Cel mai adesea virtuozitatea nu este decît lustrul suficienței competenței.

 

287.            Optimismul necenzurat nu este decît defetism liric.

 

288.            Este vădit faptul că orice minune nu ține decît trei zile. Nesațului cu care ea te dăruiește nu-i e însă de-ajuns o viață.

 

289.            Antologia inocenței: din senin.

 

290.            Călcîi, călcîi, dar nu lovi cu copita vulnerabilă.

 

291.            Un ochi atent, autentic îngrijorat, prinde în orice întîmplare nuanțele discret tragice ale iubirii.

 

292.            Gîndirea imprudentă trece prin stomac - și rareori se întîmplă să nu fie mistuită acolo.

 

293.            Emoția se disciplinează în preajma faptelor spiritului.

 

294.            Erezia. Rătăcirea nu e decît o răzleață căutare, o pribegie plină de credință. O turmă nu se poate rătăci.

 

295.            Nu am un gust prea dezvoltat, în schimb am un dezgust extrem de rafinat.

 

296.            N-are ce căuta în viața mea. În biografie da, dar ce cacialma!

 

297.            Spiritualitatea e înrădăcinare interioară.

 

298.            La ce alt optimism mai pot spera decît acela al tragismului?

 

299.            O ontologie poetică angajează mai adînc, mai grav, mai categoric decît orice etică.

 

300.            Eșecul ne dăruiește privilegiul fericirii ca demnitate tragică: el ne eliberează de tirania deprimantă a scopurilor.

 

301.            Biografia autorului. O înfrîngere ce se resimte - răsfrîntă-n viața altora.

 

302.            Noul Isus: cred în rănile mele.

 

303.            Mîndria ispășirii. Și parcă bucuria însăși te pedepsește pentru îndrăzneala nătîngă.

 

304.            Prin fiecare om fericit lumea e mîntuită o dată în plus.

 

305.            Minuni - moașele sufletului.

 

306.            Tragedia optimistă echivalează cu asumarea păcatului. A consimți să fii Dumnezeu în bucurie și om în suferință. A revendica fericirea cu mîndria de a fi blestemat.

 

307.            Ironia soartei. Subtilă și malițioasă, minunea tinde mereu să se confunde cu firescul.

 

308.            Þine de puterile sufletului să opui candoarea blazării și nu lucidității.

 

309.            Și cum am putea dura fără a îndura timpul, fără a-l îndurera, înduoișîndu-ne de binefăcătoare-i neîndurare.

 

310.            Distanțele dintre oameni se crează și se măsoară cu pasiunea.

 

311.            Biografia autorului. O înfrîngere ce se resimte - răsfrîntă-n viața altora.

 

312.            Noul Isus: cred în rănile mele.

 

313.            Mîndria ispășirii. Și parcă bucuria însăși te pedepsește pentru îndrăzneala nătîngă.

 

314.            Prin fiecare om fericit lumea e mîntuită o dată în plus.

 

315.            Minuni - moașele sufletului.

 

316.            Tragedia optimistă echivalează cu asumarea păcatului. A consimți să fii Dumnezeu în bucurie și om în suferință. A revendica fericirea cu mîndria de a fi blestemat.

 

317.            Ironia soartei. Subtilă și malițioasă, minunea tinde mereu să se confunde cu firescul.

 

318.            Þine de puterile sufletului să opui candoarea blazării și nu lucidității.

 

319.            Și cum am putea dura fără a îndura timpul, fără a-l îndurera, înduoișîndu-ne de binefăcătoare-i neîndurare.

 

320.            Distanțele dintre oameni se crează și se măsoară cu pasiunea.

 

321.            Nichitism. Dacă timpul este "un fel de gură locuind în centru unei pîini", "un cal interior", trăirea noastră n-ar putea fi jăratec care să preschimbe răpciugoasa mîrțoagă în fabulos armăsar?

 

322.            Între memorie și uitare există un fericit echilibru - acela care nutrește mereu prospețimea.

 

323.            Dacă am simți cu adevărat, clipă de clipă, am muri de rușinea... nesimțirii noastre.

 

324.            Singurele privilegii legitime sînd acelea pe care puterea de a te bucura le transformă instantaneu în merite.

 

325.            Mîhnirea nu este decît o nuanță a bucuriei de a fi, gravitatea una a jocului copilăresc - ele conspiră mereu ca fericirea să-și păstreze nealterată prospețimea.

 

326.            Apelul la realitate, oricît de autoritar s-ar crede, nu este decît modul iluzoriu de a invoca suveranitatea iluziei oficializate.

 

327.            Fericirea salvează lumea nu în sensul de a o justifica așa cum este, ci în acela că dovedește că - în ciuda a tot și a toate - bunăvoința învinge încă o dată răul.

 

328.            Coeziunea realului ține totdeauna de puterea unei iluzii.

 

329.            Sînt pesimist în ce privește omenirea, doar asta mă ajută să-mi mai păstrez optimismul în ce privește omenia.

 

330.            Destul de des nefericirea personală duce la angajarea pentru fericirea tuturor, firesc ar fi să se întîmple și invers.

 

331.            Elitarismul nu poate fi doctrina unanimă a egalitarismului. Și totuși ipocrizia utopiilor nu s-a sfiit să ne convingă mereu că democrația n-ar fi altceva decît revendicarea aristocrației pentru toți.

 

332.            Jertfește doar cel ce s-a dovedit la înălțimea voluptății a ceea ce sacrifică. Altfel nu poate fi vorba decît de masochistă automăcelărire.

 

333.            Anticicatrice. Tot ce-a fost rană în trăire devine stigmat în poezie.

 

334.            Fără intervenția permanentă, subtilă, masivă a artei, realitatea se derealizează.

 

335.            Cu fiece poet e tot mai greu să fii om, căci el ridică standardul simțirii ca un etalon ce va fi impus nedemocratic tuturor.

 

336.            Bucuria contrariată de circumstanțe exterioare nu e abolită, ci agravată doar cu complicații de destin.

 

337.            Poezia este cel mai intim angajată în procesul mutațiilor structurale ale universului.

 

338.            Cinicul transfigurează amărăciunea lucidă în ironia dureroasă a pesimismului vesel, face din umor pură ispășire.

 

339.            Gîndul poetului nu ricoșează pe învelișul sonor al cuvintelor, ci le pătrunde ca o lumină - limpezindu-le.

 

340.            Civilizația desființează registrele trăirii vîrstelor contopindu-le într-una singură - cea cosmetică.

 

341.            Heidegger caută ființa - totdeauna stihială - a cuvintelor, înrădăcinarea lor întru spirit ca o rumoare de frunze adiate-n lumină.

 

342.            Să avem odată și-odată mîndria de a crede că suferința e doar împlinirea destinului uman!

 

343.            Ființa este tot ceea ce, lipsindu-ne, ne împlinește.

 

344.            Caracteristică simțirii poetice este marea capacitate de suferință închipuită: aceea de a consimți la durerea pe care o poartă închisă în ele cuvintele.

 

345.            Amintirile ne însoțesc permanent, ca stelele oricînd pe firmament, dar numai în noaptea simțirii își arată strălucirea.

 

346.            Toate necazurile, nenorocirile, dezastrele sînt doar nuanțare infinit minunată a fericirii de a fi.

 

347.            Spațiul este tărîm cutreierat de fiorul Ființei – cuprins, nu haos, nu abis al risipirii.

 

348.            Sîntem predestinați prin dăruirea Ființei, dar liberi să ne alegem o soartă.

 

349.            În creația poetică simțirea se desface în terminații nervoase libere să-și inventeze organul.

 

350.            Cu casa Ființei în spinare, mi-e drumul o dîră de bale strălucind în soare.

 

351.            Rima e o sărbătoare a înțelegerii, nu o petrecere a auzului – ascultare, nu audiție.

 

352.            Viața – ispășire a închipuirii. Zidire în vise.