Interviu pentru site-ul DIN DRAGOSTE PENTRU ARTĂ

Liliana Negoi

 Domnule Atanasiu, în primul rând vă mulţumesc că aţi acceptat să fiţi oaspete pe pagina noastră în acest număr, şi de asemenea vă mulţumim pentru parteneriatul oferit cu grupul pe care îl reprezentaţi, Romanian Kukai. V-aş ruga, pentru început, să oferiţi cititorilor noştri o prezentare a omului şi autorului Corneliu Traian Atanasiu.

 Am fost un copil rebel, fără interes pentru școala care totuși nu mi-a creat probleme. Dacă prin clasa a șaptea n-aș fi început să facă gimnastică de performanță, cu siguranță n-aș fi știut nici ce înseamnă să ai o pasiune și nici cum îți disciplinează ea viața. Asta m-a determinat să devin profesor de sport. Și abia în facultate am priceput ca am o minte de al cărei exercițiu m-am bucurat prea puțin în școală.

După facultate am lucrat ca antrenor la o școală sportivă și am avut ani la rînd echipe de copii campioane ale țării. În ciuda rezultatelor bune, cu vremea n-am mai fost atît de încîntat de anturaj și atmosferă și, continuînd o criză a adolescenței întîrziate, m-am căutat și regăsit în literatura pe care o citeam acum cu un real interes formativ. În final, m-am hotărît să-mi schimb meseria și să fac facultatea de filosofie pe care am absolvit-o la fără frecvență. Intenționam să o folosesc la o carieră universitară, dar brusc m-am decis să renunț la astfel de ambiții și la București și să plec la Breaza.

A fost o decizie echivalentă cu o renaștere. O schimbare drastică a valorilor care îmi motivau viața. Am abandonat ideea reușitei profesionale și am mizat pe valorile unei vieți care să cultive bucuria de a trăi (departe de lumea dezlănțuită). Viața în natură, drumeția, bicicleta, ascensiunile pe munte, skiul, înotul aveau ca pandant lecturile și scrisul (fără veleități de autor publicat).

Abia după ’90, am cochetat și cu publicistica în cîteva reviste literare și la radio cultural. Activitatea susținută însă a fost cea de pe site-ul agonia.ro și, un pic mai tîrziu, relansarea online a mișcării celor care scriu haiku în România.

 De nişte ani buni conduceţi şi îndrumaţi un grup de oameni care vă împărtăşesc pasiunea pentru acest fel de poezie. Spuneţi-ne, vă rog, cum a luat naştere Romanian Kukai? Puteti să explicaţi numele ales?

 Anii, faști sau nu, sînt deja șapte. Adevărul este că, începînd un lucru, nu știi niciodată cît de departe poți ajunge. Inițiativa a pornit din faptul că, prin 2005, ne adunasem, un grup puțin peste 10 persoane, care încercam să scriem haiku (neștiind mai nimic despre el) pe un site literar, agonia.ro. Pe acel site, fusese organizat, chiar în anul de care vorbesc un concurs de haiku, folosind un soft care între timp s-a stricat. Eram atît de amețit, fiind în stadiul de inițiere pe internet, încît nu mi-am dat seama cînd s-a desfășurat concursul respectiv. Cam la doi ani după acest concurs, pe cei din grupul amintit ne-ar fi tentat un nou concurs.

Cum pe agonia nu se mai putea organiza concursul în condițiile tehnice ale celui anterior, iar eu progresasem în aventura mea internautică și aveam deja un blog, împreună cu Maria Tirenescu și Magdalena Dale, am hotărît să încercăm pregătirea și organizarea concursului pe un blog făcut special pentru asta. Am creat site-ul, intitulat ROMANIAN KUKAI, la începutul lui februarie și, după o scurtă campanie promoțională pe site-urile literare cunoscute, pe 1 aprilie 2007 a avut loc primul nostru concurs lunar.

Modelul pe care l-am copiat a fost concursul Shiki Monthly Kukai, de unde și partea a doua a numelui adoptat de noi. Kukai este un concurs tradițional, practicat de școlile de haiku japoneze, în care participanții cu poeme sînt și cei care apreciază prin vot poemele prezentate pentru a stabili un clasament. Avantajul concursului pe internet îl reprezintă promptitudinea trimiterii (secrete) a poemelor și a voturilor, precum și a confirmărilor de primire. La fel ca și anunțarea rezultatelor fără întîrzierile cauzate de poștă. În plus, noi am introdus și trimiterea unui tabel al voturilor în care se poate verifica respectarea corectitudinii înregistrării lor.

 Care este structura actuală a grupului? Câţi membri numără şi cum se desfăşoară activităţile din cadrul său?

 Grupul este unul cu geometrie variabilă. Nu avem o asociație cu personalitate juridică și sîntem risipiți în toată țara și chiar dincolo de hotarele ei. Cheagul grupului rămîne în principal concursul lunar, dar lui i s-au adăugat și un concurs săptămînal, Romanian Haiku,  unde cu timpul au rămas cei mai valoroși și mai prodigioși dintre autori, și un altul, Haiku Club, pentru cei care și-au confirmat valoarea și vor să facă un exercițiu mai subtil și mai versat. Oficial, nu avem membri, dar avem statistici ale celor care participă la concursuri. La cele 88 de concursuri lunare ROMANIAN KUKAI au participat pînă acum 321 de persoane (diferite) cu o medie între 50 și 60 pe lună. Grupul Yahoo Romanian Haiku are în prezent 98 de membri și a desfășurat pînă acum 351 de concursuri săptămînale. Un fel de recensămînt al autorilor de haiku din ultimii 25 de ani, făcut de mine, a înregistrat (deocamdată) 637 autori. Cîți sînt însă activi astăzi pot spune doar concursurile noastre. Eu estimez că în jur de o sută, din care mai mult de  jumătate sînt deja statornici.

Desfășurarea concursurilor noastre și cunoașterea a ceea ce s-a petrecut anterior apariției lor, m-a făcut să înțeleg că este nevoie și de alte lucruri care să-i stimuleze și să-i ajute pe cei interesați de haiku ca și pe cei care vor să știe ce este haiku-ul veritabil și să citească o colecție de poeme de calitate. În primul rînd trebuia să existe undeva un fel de vitrină cu trofee care să afișeze reușitele în domeniu. Un nou blog, OGLINDIRI, a realizat acest lucru. Figureză acolo paginile a 66 de autori cu poemele premiate la concursuri din țară și din afara ei.

Important era însă ca (mai ales) începătorii să aibă acces la o informație (în limba română) care să fie mereu prezentă pe internet, adică accesibilă prompt și gratuit, oriunde și la orice oră. Am răspuns acestei nevoi prin înființarea unei biblioteci virtuale pe calaméo – BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI. Biblioteca are 11 secțiuni cu un total de 112 publicații și a fost vizitată de 34.354 de ori. Există acolo volume antologice, volume personale, reviste, documente ale concursurilor care pot fi consultate pe net sau descărcate de către oricine dorește.

O secțiune a bibliotecii grupează cele 18 numere ale revistei ROKU, revistă online cu o mare varietate de rubrici, informație de calitate și o prezentare mai mult decît plăcută. În afară de cele 8 numere trimestriale, au apărut și două numere tematice și trei omagiale pentru autori de valoare. După doi ani de eforturi, am renunțat însă, din lipsă de colaboratori, la continuarea publicării și am păstrat doar un număr anual de Anul Nou ca un fel de retrospectivă a anului care s-a terminat.

Am considerat mai urgente pentru a impulsiona activitatea autorilor alte inițiative. Un blog, Prezențe românești, care să semnaleze permanent apariția autorilor din România în concursuri, reviste și pe site-uri din afara țării. Un altul, Concursuri internaționale, unde să poată fi găsite toate datele cu privire la concursuri de peste hotare. Și un al treilea, Reviste străine, care să prezinte revistele și site-urile care publică poezie de factură niponă.

        Nu lipsite de interes au rămas  evenimentele editoriale: apariţii de volume, semnalări, lansări de carte, recenzii cărora le-am oferit alt blog – Raftul cu cărți. Pentru că, între timp, avem un fond de carte pe care-l valorificăm pentru a finanța confecționarea și expediere diplomelor cîștigătorilor și, de asemenea, autorii au început să-și publice propriile volume, avem și un blog pe care se găsesc, cu o succintă descriere, cele 29 de cărți care pot fi procurate de doritori – Librăria ROKU. 

În fine, există două bloguri cu intenții mai didactice. Școala de haiku online, unde începătorii pot găsi materiale care să-i ajute să înțeleagă ce este haiku-ul și să dobîndească priceperile și tehnica sa. Honkadori vrea să lămurească o chestiune delicată legată de asemănarea posibilă a unor poeme atît de reduse ca dimensiuni și să propună modelul elegant în care acest lucru este rezolvat în poezia japoneză.

Deși cea mai mare parte a activității o fac singur, am dorit, am încercat și parțial am reușit să-mi atrag colaboratori. Maria Tirenescu, m-a secondat de la început și administrează două din blogurile pomenite mai sus. Și, de asemenea, împreună cu Cezar Florin Ciobîcă și cu mine, face cu promptitudine postările pe Prezențe românești și pe Raftul cu cărți. De aproape un  an, Cezar postează pe ROMANIAN KUKAI invitația la vot, alege tema și poemele cu care o exemplifică. De mulți ani deja, Livia Ciupav are grijă să culeagă voturile la concursul lunar și să întocmească tabelul voturilor. Tot ea face cîte o diplomă pentru cîștigătorul concursului săptămînal.

Dar cel mai bine funcționează, independent de mine, concursul săptămînal: Valeria Tamaș colectează poemele și face lista lor pentru vot; Dan Norea, Petru Ioan Gârda și Cristina Oprea strîng voturile, stabilesc și publică rezultatele; Livia face diploma cîștigătorului. O vreme, fiecare etapă a beneficiat și de comentarii la poemele clasate pe primele locuri, dar cei care o făceau au obosit.

Anul care a trecut a fost primul în care am colaborat excelent cu Cristina Oprea, absolventă de informatică, și, cu ajutorul ei, avem acum posibilitatea să folosim formulare online de înscriere a poemelor la trei dintre concursuri, precum și o hartă a repartiției autorilor pe județe. Dar Cristina ne-a ajutat foarte mult și cu supravegherea tipăririi la editura PIM din Iași și expedierea volumelor colective ale grupului Romanian Haiku, ajunse la numărul șase.

 Ştiu că prezenţa românilor la concursurile internaţionale de haiku este una destul de importantă – ne puteţi oferi câteva exemple în acest sens?

 Cel mai reputat dintre autorii români cu succese în concursurile internaționale este Eduard Țară, autor din vechea generație, care a cîștigat cu mult peste o sută de premii. Iar ca urmare a rezultatelor obținute a fost invitat de către organizatori în Japonia și în Italia. Ceea ce constituie însă una din particularitățile participării sale la concursurile în limba locală este faptul că a ținut să-și compună sau să-și traducă/adapteze poemele în (peste 15) limbi pe care nu le cunoaște, ajutîndu-se doar de ceea ce-i oferea internetul. Și în multe cazuri poemele sale au fost premiate.

Eduard are pe OGLINDIRI 15 pagini și e greu să mai fie ajuns de alții. Totuși mai pot enumera cîțiva autori de certă valoare, cu destule premii internaționale: Dan Doman, Cezar Florin Ciobîcă, Dan Iulian, Lavana Kray, Daniela Lăcrămioara Capotă, Cristina Oprea, Cristina Ailoaei.

Poate că mai important este însă apetitul remarcabil al românilor pentru concursurile din afară. La majoritatea concursurilor din acest an, la numărul participanților, România este pe locul 2 sau 3 după SUA și eventual Croația.

Cred că e locul să-i mulțumesc lui Eduard pentru inițiativa de a organiza împreună cu mine, Dan Doman, Cezar Ciobîcă și (ultima venită în echipă) Cristina Oprea concursul SHARPENING THE GREEN PENCIL. Motivația lui a fost extrem de generoasă: dorea acest lucru ca un fel de a mulțumi tuturor celor care organizau sau participau la concursuri în toată lumea, ei toți îi prilejuiseră nu doar obținerea a nenumărate premii ci și stimularea unei pasiuni care îi îmbogățește viața. Anul acesta, la a treia ediție a concursului, am avut o participare la care nici n-am fi visat la început: 264 de participanți din 47 de țări, de pe toate continentele locuite.

 Care ar fi cea mai mare realizare pe care v-aţi dori-o în ceea ce priveşte acest grup de la noi din ţară?

 Nu m-am gîndit niciodată la cea mai dar aș avea oricînd o listă scurtă a priorităților:

·        să pot găsi colaboratori care să poată continua ceea ce am făcut fără ca absența mea să se simtă

·        să găsim un sponsor care să poată finanța cîteva proiecte urgente care rămîn altfel în stadiul de veșnică imposibilitate

·        să traducem și să tipărim trei cărți fundamentale: Reginald Horace Blyth – Haiku (four-volume work), William J. Higginson – The Haiku Handbook,  Keneth Yasuda – The Japanese Haiku

·        să putem organiza o întîlnire anuală și o școală/tabără de vară

 Ştiu că probabil v-au mai întrebat şi alţii acest lucru, dar până la urmă, de ce, dintre toate formele poetice, haiku-ul? Când şi în ce circumstanţe aţi început să fiţi interesat de această formă?

 În ultima vreme m-a interesat și pe mine să găsesc o motivație acestei preferințe. Nu numai pentru mine ci și pentru oricare dintre cei care adoptă acest gen de poezie, incluzîndu-i și pe japonezii care au canonizat-o. Cred că există un profil spiritual al persoanei care se regăsește în haiku, citindu-l sau scriindu-l. El este centrat pe reticență, pe refuzul (aproape oroarea) de a se spovedi și pe încercarea de a mărturisi ceea ce simte prin ricoșeu, printr-un corelat obiectiv al emoției. Singurul pe care e dispus să-l ofere celorlalți.

Am fost oarecum în așteptarea haiku-ului pe care l-am descoperit însă foarte tîrziu. Mi-a fost greu însă să-l și scriu. Norocul meu este că sînt foarte curios în a descoperi resorturile structurale și tehnice ale celor scrise. Îmi place să demontez și să refac textele, să văd care sînt articulațiile textuale responsabile de producerea emoției. Și, spre deosebire de alte feluri de poezie, cred că unul din ingredientele care dă gustul specific haiku-ului este cel care impresionează papilele specializate în aprecierea delicateții (în înțeles de gingășie grațioasă dar și de dificultate uneori de-a dreptul ingrată) construcției poemului.

 Ce este de fapt un haiku? Şi mai ales, ce este haiku-ul pentru dumneavoastră?

         Agreez mai degrabă definițiile metaforice. Textul unui haiku ar fi astfel partea vizibilă a unui iceberg aflată  deasupra apei, în timp ce  partea cea mai voluminoasă și mai profundă a poemului – imaginile, sugestiile, apropourile, aluziile, simbolurile – s-ar afla sub nivelul apei. N-ar fi dată ca text ci ca subtext. N-ar fi înțeleasă pur și simplu ci subînțelească. N-ar fi scrisă pe cele trei rînduri ale poemului ci printre rînduri.

O altă abordare, tot metaforică, ar vedea haiku-ul ca un spațiu tridimensional, ca un corp geometric unde textul ar fi liniar și imaginile plane, volumul fiind produs printr-un fel de dospire a fermenților de creștere presărați în text, ca praful de copt adăugat aluatului. Funcția evocatoare a textului implică un text coerent și mimetic care să aducă cititorul în fața imaginilor;  aceea gonflabilă, care dilată poemul, fiind realizată de elemente resort, de comprimate care se destind și îi dau un cuprins. Cele din urmă sînt doar accidente ale coerenței textului, mici alterări, deraieri ale expresiei de la cursul altfel comun și plat.

        O a treia interpretare a haiku-ului consideră că e vorba de un text alegoric. Că, în întregimea sa, poemul este o vorbire indirectă, că trimiterile explicite (realiste) ale textului sînt doar o pistă falsă (sau minimalistă) și adevărul poemului rezultă din simbolistica imaginilor și consistă în emoția și spiritualitatea care iradiază din ele. Alegoria fiind astfel figura de compoziție care guvernează compunerea unui haiku.

        Pentru mine haiku-ul este o preocupare permanentă. Toată viața mi-am dorit să fac un lucru care să mă atragă și în care să simt că mă întrebuințez cu folos și competență. Și, ceea ce-mi place acum cel mai mult, să fac acest lucru pentru un grup de oameni care are același nărav ca mine, dar are nevoie de cineva care să coordoneze funcționarea și dezvoltarea, hai să zicem că e-n trend, logistica domeniului.

 Care este dificultatea reală a scrierii unui poem în această formă?

         Dificultatea majoră este aceea de a înțelege și a accepta că limbajul potrivit pentru a scrie haiku nu este unul discursiv. Laconismul haiku-ului provine în principal din faptul că îmbinările de cuvinte folosite sînt aproape identice cu cele pe care oricine le folosește cînd evocă precipitat anumite lucruri care l-au impresionat. Structurarea lor este una spontană atît în ce privește puținele cuvinte alese cît și focalizarea (aproape expresivă) pe aspecte ale lucrului, scenei, situației evocate. Aș spune deci că important și dificil este să refuzi literaturizarea. Să ai încredere în cititorul care este și el coautor într-o pondere cu atît mai mare cu cît poemul este mai bun.

 Cât de mult se potriveşte spiritul haiku-ului trăsăturilor noastre ca popor?

 

        E o întrebare pe care o s-o ocolesc diplomatic. Cred că aceia care îndrăgesc haiku-ul sînt înrudiți spiritual și, oriunde ar trăi, formează un singur (neîntrerupt) popor difuz în masa feluritelor etnii. Spiritul modest al haiku-ului este, cred eu, totalmente departe de a ține la exclusivisme locale și etnice, la glorificarea sau denigrarea lor. Am avut ocazia să aflu că o persoană care se dorea formator de opinie propaga scrierea unui poem haiku cu valori și figuri de stil neaoșe pe care-l botezase rohaiku. De curînd, la o emisiune tv care se dorea culturală, era prezentată Societatea Română de Haiku, sub titlul Haiku mioritic. Năzbîtie mai mare rar poți auzi. Dacă nu cumva era vorba de o emisiune umoristică.

 Din punctul dumneavoastră de vedere, care este viitorul acestei forme în literatura română?

         Viitorul haiku-ului în România este acela al oamenilor care-l vor gusta, citi și scrie. Dacă ei vor face acest lucru cu dăruire va exista mereu o comunitate care să-l prețuiască și cîteva persoane, mai inimoase, care să le ofere celorlalți spațiul virtual și real în care el să fie cultivat. Nu cred că este nevoie ca el să fie recunoscut de marile mase, să penetreze pe piața literară sau să ajungă disciplină școlară. Nu mai țin minte ce spunea Marshall McLuhan, dar sînt sigur că vorbea de un mare sat planetar unde preferințele culturale cele mai diverse vor găsi adepți și legitimitate. Și ierarhizările sclerozate nu vor mai avea puterea (din vremea modernismului) de a le decreta neîntemeiate.

 Dintre toate haiku-urile care v-au trecut pe sub ochi în aceşti ani, există unul care să vă fi rămas în suflet? Dacă da, care şi de ce?

 Sînt destule, dar astăzi îl aleg pe cel de mai jos:

 atât a rămas 
din poveştile verii -
prispa cu greieri

 Dumitru Radu

 Prispa cu greieri în toamnă - vara fiind desigur dusă - este locul în care s-a pripăşit nostalgia, locul unde o fiinţă tomnatecă îşi petrece serile. Exuberanţa verii s-a restrîns acum la acest cîntec fragil, sfielnic, cu mici izbucniri degrabă pierite. A fost oare vară vreodată? Sau totul este doar acest fior sincopat, fabulos poate, care ne retrimite către un orizont aproape neverosimil acum. Şi vara anului, şi vara vieţii sînt deja pierite în poveste. Şi totuşi, bătrînul stă seară de seară de taină cu greierii. Ce-i spun greierii este, fără doar şi poate, la propriu vorbind, doar o poveste. Şi, în mod ciudat, e parcă povestea vieţii lui. Şi-a tuturor... La ce bun greierii, decît să ţîrîie poveşti fără cuvinte... Dacă haiku-ul n-ar avea nevoie de ceea ce se adresează direct simţurilor, el s-ar putea rezuma la o structură simplă şi scheletică, din două cuvinte: atît... poveştile. Poemul are însă nevoie de toată forţa, amplitudinea şi subtilitatea cuvintelor, de fapt, a lucrurilor vii şi autentice  - vară, prispă, greieri. Doar prin urzeala lor simbolică, ţese suveica, din firele concretului, pînza închipuirii, a meditaţiei şi-a reveriilor.

 Vă mulţumim încă o dată pentru prezenţa dumneavoastră alături de noi!